Vrancea se descoperă pe drumul de la câmpie la munte
Pentru cei mai mulți români, Vrancea e un nume auzit la știri, când pământul se cutremură, ori citit pe eticheta unei sticle de vin. Județul de la cotul Carpaților are însă una dintre cele mai variate geografii din țară. Într-o singură zi de mers cu mașina, drumul pornește din câmpia Siretului, urcă prin dealurile acoperite de vii și ajunge în munți cu păduri dese, chei și cascade.
Seismologii cunosc zona de multă vreme. Sub munții Vrancei, la adâncimi de 70-200 de kilometri, se produc cutremurele cele mai puternice ale României, cele din 1940 și din 1977 fiind cele mai cunoscute. Adâncimea mare face ca undele lor să se simtă pe o suprafață foarte largă, de la Moscova la Sofia.
Focșani, orașul de la granița Unirii
Până în 1859, râul Milcov despărțea Moldova de Țara Românească, iar Focșaniul era un oraș împărțit în 2, cu o parte în fiecare principat. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor țări, în ianuarie 1859, a făcut din el un simbol al Unirii. Câțiva ani, orașul a găzduit Comisia Centrală, care pregătea legile comune ale celor 2 principate.
Monumentul Unirii, Muzeul Vrancei și parcul din centru se vizitează într-o jumătate de zi. Pe la Focșani trece și drumul european spre Moldova, ceea ce îl face o oprire firească pentru cine merge spre Bacău ori spre Iași.
Mărășești și „Pe aici nu se trece”
La 20 de kilometri nord de Focșani, în vara lui 1917, armata română, sprijinită de trupe rusești, a oprit înaintarea armatei germane într-una dintre cele mai sângeroase bătălii purtate pe teritoriul României. Lupta a durat aproape o lună, iar fraza „Pe aici nu se trece”, atribuită comandanților români, a devenit deviza rezistenței.
Mausoleul de la Mărășești, ridicat între 1923 și 1938, adăpostește osemintele a mii de ostași români și ai armatelor aliate. Clădirea are o criptă cu sarcofage, iar pe cupolă și pe pereți, sculpturi și fresce care povestesc războiul. De pe terasă, se văd câmpurile pe care s-a luptat.
Podgoriile de la Panciu, Odobești și Cotești
Vrancea e cea mai mare regiune viticolă a României, cu zeci de mii de hectare de vie. Cele 3 nume mari, Panciu, Odobești și Cotești, au fiecare stilul lor. Panciu e cunoscut pentru vinurile spumante, făcute după metoda tradițională, cu a doua fermentare în sticlă, în pivnițe săpate în deal. Odobeștii au dat numele unui soi vechi, local, Galbena de Odobești, cu un vin alb, ușor și acrișor, iar Coteștii sunt renumiți pentru vinurile roșii. Băbeasca neagră, un soi românesc vechi, cu vinuri roșii ușoare și fructuoase, e strâns legată de dealurile Vrancei.
Multe crame mici primesc vizitatori pentru degustări, cu programare. Toamna, la cules, satele de pe dealuri au cea mai frumoasă atmosferă, cu căruțe încărcate de struguri și miros de must.
Focul Viu de la Andreiașu
Una dintre cele mai ciudate priveliști ale județului e o mică rezervație naturală de lângă satul Andreiașu de Jos. Din pământ ies, prin crăpături, gaze naturale care ard continuu, cu flăcări mici, albăstrui-portocalii, de 20-30 de centimetri. Focul arde de când își amintesc bătrânii satului, iar ploaia ori zăpada nu-l sting decât pentru scurt timp. Locul se vede cel mai bine la apus, când flăcările se disting pe fondul întunecat.
Soveja și Lepșa, satele de munte
Urcând pe Valea Putnei, drumul ajunge în depresiunile de munte ale Vrancei. Soveja, cu aer curat și case răsfirate, a fost cândva o stațiune climaterică apreciată. Tot aici se află un mausoleu al eroilor din Primul Război Mondial.
Lepșa, mai sus, e punctul de plecare pentru cele mai multe drumeții. Mănăstirea Lepșa, cu biserici de lemn, se află lângă drum, iar pădurile de fag și de brad acoperă versanții până în creste.
Cascada Putnei și Cheile Tișiței
Cascada Putnei e una dintre cele mai frumoase din Carpații de Curbură. Râul Putna se strecoară printre stânci și cade cu putere într-un bazin adânc, într-un defileu îngust, aproape de drumul spre Lepșa. Locul e protejat ca rezervație naturală și face parte din Parcul Natural Putna-Vrancea. Parcul adăpostește urși, lupi, râși și cerbi, iar pe poteci se respectă regulile obișnuite din zonele cu urși: zgomot moderat și nicio urmă de mâncare lăsată în urmă.
În apropiere, Cheile Tișiței sunt sculptate de un pârâu de munte în stâncă de calcar și gresie, cu pereți abrupți și o potecă care urcă printre ei. Traseul e scurt, dar umed și alunecos după ploaie, așa că încălțămintea cu talpă bună e necesară.
Ținutul vrâncenilor și balada Miorița
Vrancea are o istorie aparte. Satele de munte au fost, secole la rând, obști libere de răzeși, care stăpâneau împreună pădurile și pășunile și își apărau privilegiile în fața domnilor. O legendă spune că o femeie, Baba Vrâncioaia, l-ar fi ajutat pe Ștefan cel Mare cu cei 7 fii ai ei, iar domnul i-ar fi dăruit, drept răsplată, 7 munți, câte unul pentru fiecare fiu.
Tot de aici pornește, potrivit tradiției, cea mai cunoscută baladă populară românească, Miorița, culeasă de Vasile Alecsandri, în care unul dintre cei 3 ciobani e vrâncean.
Organizarea drumului
Focșaniul se află la aproximativ 180 de kilometri de București, pe drumul spre Moldova. Un weekend de 2-3 zile permite combinarea celor 3 lumi ale județului: o zi pentru Focșani și Mărășești, una pentru podgorii și Focul Viu, una pentru munte, cu Soveja, Lepșa, Cascada Putnei și Tișița. Primăvara târzie și toamna, cu pădurile colorate și vinul nou, sunt cele mai frumoase anotimpuri. Iarna, drumurile de munte pot fi înzăpezite, iar în orice anotimp, la urcarea pe Valea Putnei, un plin făcut la Focșani scutește de griji, pentru că benzinăriile se răresc odată cu satele.
