Sistemul de invatamant are datoria de a raspunde nevoilor speciale ale copiilor cu dizabilitati intelectuale. Acesti copii au dreptul de a avea o serie de resurse specifice, cum ar fi:
- sprijin personal;
- masuri extraordinare;
- adaptarea programelor scolare;
- flexibilitate;
- atentie individualizata.
Scopul lor este sa se asigure ca acesti elevi pot depasi barierele in invatare si vor primi tratament corect si echitabil. Principalii responsabili de predarea acestor copii intr-o scoala obisnuita sunt:
- profesorul indrumator;
- profesorul de sprijin;
- interventia educativa a tutorului.
Tutorul clasei este responsabil pentru crearea unui climat de diversitate prin promovarea cunostintelor, respectului reciproc si acceptarii diferentelor. In acest scop, trebuie sa implementeze o serie de masuri adaptate la toate nivelurile de invatare ale copiilor din clasa, conform unei metodologii incluzive. In acest sens, se poate alege:
- adaptarea metodologiei si materialele la nevoile tuturor elevilor;
- efectuarea gruparii flexibile.
- oferirea copiilor cu dizabilitati intelectuale a activitatilor similare cu cele ale semenilor lor, dar cu unele modificari, care se refera la:
- mai mult timp pentru a finaliza sarcinile;
- simplificarea continutului sau prezentarea;
- oferit explicatii pas cu pas;
- oferit ajutor si sfaturi;
- reducerea numarului de sarcini necesare;
- crearea unei rutine de lucru, in care acesti elevi sa fie autonomi si sa-i antreneze in autodeterminare.
In plus, pentru ca acest lucru sa fie eficient, este esential ca profesorii sa evite utilizarea etichetelor si comparatiilor negative. De asemenea, acestia trebuie sa stie sa faca fata frustrarilor posibile ale elevilor cu dizabilitati intelectuale, pentru a preveni posibile comportamente agresive.
Interventia educationala a profesorilor de sprijin
Profesorii de sprijin au un mare rol in invatarea persoanelor cu dizabilitati intelectuale. Ei sunt in continua comunicare cu tutorele clasei pentru a-si indeplini functiile de consolidare educationala.
Cu alte cuvinte, functia sa principala este de a oferi sprijin educational, dar nu pedagogic, prin dezvoltarea sarcinilor legate de:
- autonomie;
- accesibilitate;
- calatorie;
- sanatate;
- securitate;
- atentie, vigilenta si ingrijire.
Asadar, un elev cu dizabilitate intelectuala care nu are autonomie personala are nevoie de ajutorul unei vieti scolare pentru a-l ajuta sa dobandeasca aceste abilitati.
In concluzie, prezenta unui elev cu dizabilitate intelectuala la scoala, implica implementarea unei interventii educationale specifice si personalizate.
