Piaţa imobiliară din România – o imagine de ansamblu
Deşi unii oameni cred că România intră într-o recesiune, piaţa imobiliară rămâne una dintre cele mai profitabile zone. Există încă un nivel ridicat de cerere pentru case şi pentru apartamente de o calitate mai bună decât cele existente, motiv pentru care ansamblurile rezidenţiale sunt la mare căutare printre cei care vor să îşi achiziţioneze o nouă locuinţă.
Românul obişnuit întâmpină destul de multe dificultăţi atunci când vine vorba să îşi cumpere o casă sau un apartament. În mod normal, doar cei care au un venit mai mare de 1.200 de euro pe lună vor putea beneficia de un credit cu ajutorul căruia să îşi achiziţioneze un apartament nou cu două camere. Aceasta înseamnă că majoritatea tinerilor nu pot primi un credit ipotecar, deoarece venitul mediu este de doar 500-600 de euro pe lună.
În prezent, principalul domeniu de interes pentru dezvoltatori îl reprezintă, fără doar şi poate, Capitala, alături de zonele de jurul ei. Cu toate acestea, încet-încet atenţia este captată şi de zonele din vestul ţării, Banat şi Transilvania, datorită faptului că aceste zone prezintă avantajele unei infrastructuri bine dezvoltate şi a unei amplasări ideale. În plus, preţurile pentru terenuri variază de la câţiva euro pe metru pătrat (în zonele rurale) la sute de euro în zonele centrale ale marilor oraşe. Preţul depinde de mulţi factori, cel mai important fiind amplasarea terenului şi utilitatea sa pe viitor.
Marii jucători pe piaţa imobiliară se întrec în a construi atât clădiri de birouri, cât şi ansambluri rezidenţiale, toate la standarde europene. Confortul viitorilor locatari sau chiriaşi este foarte important, motiv pentru care designul se schimbă în mod constant, adaptându-se trendurilor internaţionale.
În zona de nord a capitalei, spre exemplu, în ultimii şapte ani au fost ridicate unele dintre cele mai importante clădiri de birouri, acolo fiind locul unde îşi desfăşoară activitatea majoritatea multinaţionalelor. Imaginea este întregită de construcţia mall-ului Promenada, care vine în întâmpinarea nevoilor corporatiştilor, cu zonă extinsă de mâncare, precum si cu un hypermarket destul de generos, de unde aceştia îşi pot face liniştiţi cumpărăturile.
Forfota şi agitaţia sunt semne ale succesului, iar concentrarea businessului într-o anumită parte a Bucureştiului a atras după sine investiţii majore. Unele dintre cele mai mari companii dezvoltatoare au intrat în cursă pentru a-şi disputa titlul de cel mai important jucător pe piaţa de real estate din România.