Singurătatea vârstnicilor e o problemă de sănătate, nu doar o tristețe
Mulți bunici își petrec zile întregi fără să vorbească cu cineva. Copiii lucrează în alt oraș ori în altă țară, prietenii de-o vârstă au murit ori nu mai ies din casă, iar televizorul pornit toată ziua ține loc de conversație. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ un om din 6, la nivel mondial, se simte singur, iar la vârstnici problema e și mai frecventă.
Singurătatea are efecte măsurabile asupra sănătății. O analiză publicată în 2010, care a adunat 148 de studii cu peste 300.000 de participanți, a arătat că oamenii cu relații sociale puternice au avut cu aproximativ 50% mai multe șanse de supraviețuire în perioada urmărită decât cei izolați. Singurătatea se asociază cu boli de inimă, accidente vasculare, depresie și un declin mai rapid al memoriei.
Cele 2 noțiuni nu sunt identice. Izolarea socială e o situație obiectivă: puține contacte, puține întâlniri, puțini oameni în jur. Singurătatea e un sentiment: omul se simte singur, chiar dacă vorbește zilnic cu alții. Un vârstnic care locuiește cu familia, dar nu e ascultat, poate fi foarte singur. Altul, care trăiește singur, dar are 2 prietene cu care merge la piață și la biserică, poate fi mulțumit.
Semnele care trebuie observate
Familia observă adesea semnele târziu, mai ales de la distanță. Retragerea din activitățile de altădată, neglijarea igienei ori a casei, mâncatul puțin și dezordonat, telefoanele foarte dese ori, dimpotrivă, refuzul de a răspunde, plângerile repetate despre boli fără o cauză clară, somnul tulburat și tristețea persistentă pot fi legate de singurătate.
Auzul și vederea, prima piedică
O cauză subestimată a izolării e pierderea auzului. Aproximativ o treime dintre oamenii de peste 65 de ani au o pierdere de auz care îi încurcă în conversații, iar mulți așteaptă 7-10 ani până să facă primul control. Vârstnicul care nu mai înțelege ce se spune la masă, la telefon ori în grup începe să evite conversațiile, ca să nu ceară mereu repetarea. Un control auditiv și un aparat auditiv potrivit redeschid, pentru mulți, viața socială. La fel, ochelarii potriviți și operația de cataractă, acolo unde e nevoie, îi readuc pe oameni la citit, la televizor și pe stradă.
Rutina contactului
Telefonul de la copii, la o oră fixă, în fiecare seară ori în anumite zile, devine o întâlnire așteptată. Apelurile video, cu imaginea nepoților, aduc mai mult decât vocea. O tabletă configurată simplu, cu câteva butoane mari pentru apelurile cu familia, e o investiție mică, iar o vizită în care nepotul îl învață pe bunic să o folosească valorează dublu.
Vizitele regulate, chiar scurte, contează mai mult decât cele rare și lungi. O vizită de 30 de minute pe săptămână aduce mai multă siguranță decât 2 zile petrecute împreună de Paște și de Crăciun. Vecinii pot fi, și ei, parte din rețea: un număr de telefon lăsat unui vecin de încredere, care trece din când în când, oferă siguranță ambelor părți. Un apel de 10 minute, la ora 19 în fiecare seară, ajunge, într-un an, la peste 60 de ore de conversație.
Comunitatea, la orice vârstă
Prieteniile noi se leagă și la 70 ori 80 de ani. Cluburile de pensionari, parohiile, centrele de zi pentru vârstnici, grupurile de mers pe jos ori de gimnastică ușoară, corurile, atelierele de lucru manual și cursurile pentru seniori oferă un motiv să ieși din casă, la ore fixe, și oameni noi.
Voluntariatul dă un sens zilelor: un vârstnic care citește copiilor la bibliotecă, care ajută la o asociație ori care împărtășește o meserie veche simte că e util. Programele care aduc împreună tineri și vârstnici, de exemplu studenți care locuiesc la seniori ori elevi care îi învață să folosească telefonul, au rezultate bune pentru ambele generații. Un bunic care a fost strungar 40 de ani are ce povesti unui elev de liceu tehnic, iar o fostă profesoară de română corectează cu plăcere eseurile nepoților unor prieteni.
Mesele luate împreună
Vârstnicii care mănâncă singuri sar adesea peste mese ori se mulțumesc cu pâine și ceai. Masa de duminică, la copii ori la bunici, prânzul de la cantina socială a primăriei ori de la parohie și invitația unui vecin la o ciorbă adună oamenii în jurul unei activități firești. Unele comunități organizează mese comune săptămânale, la care participă câteva zeci de seniori.
Gătitul împreună, prin telefon video, cu nepoata care învață rețeta de cozonac a bunicii, transformă o oră de singurătate într-o lecție prețioasă pentru amândouă.
Un animal de companie
Un animal de companie, mai ales un câine, aduce plimbări zilnice, conversații cu alți proprietari din parc și o rutină. O pisică ori o pasăre oferă companie celor care nu mai pot merge mult. Alegerea se face realist, în funcție de mobilitatea și de sănătatea vârstnicului, iar familia ori vecinii își asumă îngrijirea animalului în cazul unei internări.
Liniile de sprijin și pericolul escrocheriilor
Fundațiile și asociațiile pentru vârstnici au, în multe țări, inclusiv la noi, linii telefonice gratuite, unde voluntarii sună ori răspund pentru o conversație, informații ori sprijin. Pentru unii vârstnici, acel apel săptămânal devine un punct fix al vieții.
Singurătatea îi face pe vârstnici și ținte ușoare pentru escroci. Oamenii care primesc puține telefoane răspund cu plăcere oricui pare amabil, inclusiv celor care se prezintă drept angajați ai băncii, polițiști ori rude în necaz. Discuțiile despre aceste metode, purtate calm în familie, îi pot proteja.
Tristețea care nu e normală
Depresia nu face parte din îmbătrânirea normală. Tristețea care durează săptămâni, pierderea interesului pentru tot, tulburările de somn și de apetit, vorbele despre a fi o povară ori despre a nu mai vrea să trăiască sunt semnale pentru o discuție cu medicul de familie. Depresia vârstnicilor se tratează la fel de eficient ca la tineri, iar uneori, un simplu ajutor de a ieși din casă de 2-3 ori pe săptămână schimbă complet tabloul.






