Tusea care nu trece după răceală durează, în medie, aproape trei săptămâni
Tusea este un reflex de apărare. Curăță căile respiratorii de secreții, de praf și de tot ce nu are ce căuta acolo. Problema apare când continuă mult după ce pericolul a trecut.
Aici, așteptările oamenilor și realitatea se despart. Într-un studiu american publicat în 2013, participanții au estimat că tusea de după o răceală ar trebui să dureze 7-9 zile. Datele adunate din zeci de cercetări au arătat o medie de aproape 18 zile. Diferența aceasta umple sălile de așteptare și duce la multe rețete de antibiotice care nu erau necesare.
Cele trei categorii, după durată
Medicii împart tusea după calendar. Tusea acută durează până la 3 săptămâni și e, aproape întotdeauna, urmarea unei infecții virale. Cea subacută ține între 3 și 8 săptămâni: virusul a dispărut, dar mucoasa bronhiilor a rămas iritată și reacționează exagerat la aer rece, la fum, la râs sau la vorbit. Se stinge, de obicei, singură.
Tusea cronică este cea care depășește 8 săptămâni la adult și 4 săptămâni la copil. Ea nu mai e „o răceală prelungită” și cere găsirea cauzei.
Ce ajută și ce nu în tusea de după răceală
Antibioticele nu scurtează bronșita acută, care e virală în peste 90% din cazuri. Sputa galbenă sau verzuie, luată adesea drept dovadă de infecție bacteriană, arată doar prezența celulelor de apărare.
Siropurile de tuse au, în studii, rezultate modeste, greu de deosebit de efectul unui lichid dulce. Mierea, în schimb, a ieșit bine în mai multe cercetări făcute pe copii: o linguriță seara, înainte de culcare, a redus tusea de noapte cel puțin la fel de bine ca siropurile obișnuite. Nu se dă niciodată copiilor sub un an, din cauza riscului de botulism.
Mai ajută lichidele calde, aerul umed din dormitor, capul ridicat pe o pernă în plus și evitarea fumului de țigară. Medicamentele cu codeină nu se dau copiilor.
Scurgerea din spatele nasului
La nefumătorii cu radiografie pulmonară normală, 3 cauze explică, singure sau combinate, marea majoritate a cazurilor de tuse cronică. Prima vine de sus. Secrețiile din nas și din sinusuri se preling pe peretele din spate al gâtului și declanșează reflexul. Omul își drege vocea des, simte ceva care curge sau stă în gât, are nasul înfundat, iar tusea se înrăutățește când se întinde. La originea ei se află rinita alergică, sinuzita cronică sau rinita provocată de aerul rece și uscat. Tratamentul se adresează nasului, cu spălături cu ser sau apă de mare și, la recomandarea medicului, cu spray-uri nazale antiinflamatoare și antialergice, iar tusea dispare odată cu scurgerea.
Astmul care se manifestă doar prin tuse
A doua cauză este astmul, într-o formă care îi surprinde pe mulți: fără șuierat și fără crize de sufocare, doar cu tuse seacă. Apare tipic noaptea și spre dimineață, la efort, la aer rece, la râs sau în prezența unor alergeni.
Diagnosticul se pune prin spirometrie, un test în care pacientul suflă cu putere într-un aparat, înainte și după un medicament care deschide bronhiile, uneori completat cu teste suplimentare. Tratamentul inhalator, urmat corect, oprește tusea în câteva săptămâni.
Refluxul, medicamentele pentru tensiune și fumatul
A treia cauză este refluxul gastroesofagian. Acidul urcat din stomac irită esofagul și, prin reflex sau direct, gâtul și laringele. Mulți pacienți nu au arsurile clasice, ci doar tuse după mese, la aplecare ori culcați, răgușeală de dimineață și un gust acru.
Ajută mesele mai mici, cina luată cu 3 ore înainte de somn, capul patului ridicat, scăderea în greutate și, la indicația medicului, un tratament de câteva săptămâni care reduce aciditatea. Răspunsul vine lent, uneori abia după 2 luni.
O clasă foarte folosită de medicamente pentru tensiune și pentru inimă, cu denumiri terminate în „pril”, produce la 5-15% dintre pacienți o tuse seacă, iritativă, cu senzație de gâdilat în gât. Poate apărea la câteva zile sau la câteva luni de la începerea tratamentului. Nu e periculoasă, dar nu cedează la nimic altceva decât la schimbarea medicamentului, pe care o face doar medicul. După oprire, tusea dispare în 1-4 săptămâni.
La fumători, tusea de dimineață, cu expectorație, e atât de obișnuită încât e considerată normală. Nu este. E semnul bronșitei cronice, iar o tuse de fumător care își schimbă caracterul, devine mai deasă, mai adâncă ori apare cu sânge trebuie investigată fără întârziere.
Tusea convulsivă, și la adulți
Boala copilăriei de altădată circulă și printre adulți, fiindcă protecția dată de vaccin scade cu anii. Începe ca o răceală, apoi vin accesele: zeci de tuse una după alta, fără pauză de respirație, urmate de un tras zgomotos al aerului, uneori de vărsătură. Poate dura 2-3 luni, de unde numele ei chinezesc, „tusea de o sută de zile”. Pentru adult e epuizantă. Pentru sugarii încă nevaccinați din preajma lui poate fi gravă, de aceea femeile însărcinate sunt vaccinate în ultimul trimestru.
Semnalele de alarmă și investigațiile
Câteva semne scurtează orice așteptare: sângele în spută, scăderea în greutate fără explicație, transpirațiile de noapte, febra care se prelungește, lipsa de aer, durerea în piept, răgușeala de peste 3 săptămâni. La fel, orice tuse nouă și persistentă la un fumător trecut de 40 de ani.
La copilul mic, tusea apărută brusc, în timpul mesei sau al jocului cu obiecte mărunte, ridică suspiciunea unui corp străin ajuns în căile respiratorii și cere prezentare de urgență, chiar dacă cel mic pare apoi liniștit.
Pentru orice tuse de peste 8 săptămâni, primele investigații sunt simple, radiografia pulmonară și spirometria. Împreună cu o discuție atentă despre când apare tusea, ce o agravează și ce medicamente ia pacientul, ele duc la cauză în cele mai multe cazuri, iar tratamentul țintit o oprește acolo unde luni de siropuri nu reușiseră nimic.
